Dirofilarioza: viermii inimii la câini și pisici

Un țânțar înțeapă un câine într-o seară de iulie, undeva lângă un canal de irigații. Câinele nu simte nimic, proprietarul nu observă nimic, iar vara trece. Abia peste vreo șapte luni, când câinele începe să obosească mai repede la plimbări și să tușească după efort, povestea devine vizibilă. Până atunci, în arterele pulmonare s-au instalat deja viermi adulți de douăzeci și cinci sau treizeci de centimetri.

Dirofilarioza este una dintre puținele boli parazitare la care distanța dintre momentul infectării și momentul în care produce efecte vizibile se măsoară în luni. Iar în România, unde prevalența este printre cele mai ridicate din Europa, această întârziere face diferența între un câine care ia o pastilă pe lună și unul care trece printr-un tratament de câteva luni, cu injecții dureroase și repaus strict.

În articolul de față explicăm ce sunt acești paraziți, cum ajung la câine și la pisică, ce semne dau, cum se pune diagnosticul și de ce, în cazul lor, prevenția este foarte ușoară și vitală.

Ce sunt, de fapt, viermii inimii

Vorbim despre nematode din genul Dirofilaria, transmise exclusiv prin înțepătura de țânțar. Două specii ne interesează în Europa, iar diferența dintre ele contează.

Dirofilaria immitis este specia gravă. Viermii adulți se instalează în arterele pulmonare și, în infestările masive, în partea dreaptă a inimii. Denumirea populară de „vierme al inimii” este de fapt puțin înșelătoare, pentru că boala începe în plămâni și abia în stadii avansate ajunge la inimă.

Dirofilaria repens este specia subcutanată. Viermii adulți trăiesc în țesutul de sub piele și în țesutul conjunctiv, iar semnele sunt dermatologice: noduli, mâncărimi, uneori leziuni care se tratează luni de zile ca alergie fără să răspundă. Este mai puțin periculoasă pentru câine, dar este specia care se transmite cel mai frecvent la om în Europa, sub formă de noduli subcutanați sau oculari.

Ambele au nevoie de aceeași verigă intermediară: țânțarul. Fără el, boala nu circulă. De aceea nu se transmite prin contact direct, nici prin adulmecare, nici prin apă sau hrană, și nici de la câine la câine.

Cât de răspândită este în România

Aici datele sunt mai puțin liniștitoare decât ne-ar plăcea.

Un studiu publicat în 2025, care a analizat 1.507 țânțari colectați în județul Tulcea între aprilie și octombrie 2024, a găsit Dirofilaria immitis în 48% dintre grupurile de probe testate. Cel mai bun vector s-a dovedit Anopheles maculipennis, cu 75% probe pozitive. Tot atunci a fost semnalată pentru prima dată în Tulcea prezența țânțarului tigru asiatic, Aedes albopictus, iar toate exemplarele analizate erau pozitive.

Cifrele din populația canină merg în aceeași direcție. Studiile din estul țării au raportat prevalențe în jur de 50 până la 60% la câini, iar numărul mare de câini fără stăpân funcționează ca rezervor permanent pentru parazit.

Se lungește și fereastra de transmitere. Larvele au nevoie de temperaturi de cel puțin 14 grade ca să se dezvolte în țânțar, iar modelele climatice arată că sezonul începe, în medie, în jurul datei de 9 mai, primele larve infectante apar pe la începutul lui iunie, iar încheierea sezonului s-a mutat de la sfârșitul lui octombrie către primele zile din noiembrie față de perioada 1961 până în 1990.

Traducerea practică este simplă: în România, un câine care petrece verile afară, fără prevenție, are șanse reale să se infecteze. Nu este o boală exotică și nu este o problemă doar a Deltei.

De la înțepătură la viermele adult

Cronologia explică multe dintre deciziile medicale care par, altfel, exagerate.

Țânțarul depune pe pielea câinelui larve în stadiul trei, care pătrund prin locul înțepăturii. În primele nouă până la douăsprezece zile trec în stadiul patru. Migrează prin țesuturi timp de săptămâni, ajung în arterele pulmonare în jurul zilei 67 și devin adulți maturi sexual pe la ziua 120. Primele microfilarii apar în sânge la șase până la nouă luni de la infectare.

De aici decurg două consecințe. Prima: un test făcut la o lună după o vară riscantă nu înseamnă nimic, pentru că antigenul devine detectabil abia după aproximativ cinci luni. A doua: produsele lunare de prevenție nu împiedică înțepătura, ci elimină larvele tinere acumulate în ultima lună. De aceea se administrează lunar și de aceea o doză sărită contează. Eficacitatea împotriva larvelor mai vechi de 30 de zile scade și devine imprevizibilă.

Viermii adulți trăiesc, netratați, cinci până la șapte ani la câine.

Semnele la câine

Problema cu dirofilarioza este că prima etapă nu are niciun semn. Un câine infestat poate arăta perfect sănătos luni întregi, iar în acest timp arterele pulmonare se îngroașă și se inflamează.

Când semnele apar, ele urmează, în general, o progresie. La început este o tuse seacă, mai ales după efort, și o oboseală care nu se potrivește cu vârsta câinelui. Proprietarii o pun adesea pe seama căldurii sau a faptului că a mai îmbătrânit. Apoi apar intoleranța la efort mai evidentă, respirația grea, scăderea în greutate și, în stadii avansate, acumularea de lichid în abdomen, leșinurile și insuficiența cardiacă dreaptă.

Există și o formă acută, numită sindrom de venă cavă, în care o masă de viermi blochează valva tricuspidă. Apare la câinii cu încărcătură parazitară mare, peste patruzeci de viermi, iar semnele sunt bruște: slăbiciune severă, urină de culoare închisă, din cauza distrugerii globulelor roșii. Fără extragerea chirurgicală a viermilor, evoluția este, de obicei, fatală în două zile. Aproximativ un sfert dintre câinii cu viermi ajunși în inimă dezvoltă această formă.

La pisici boala arată complet diferit

Pisica nu este gazda naturală a parazitului, iar asta schimbă tot tabloul.

La pisici ajung, de regulă, foarte puțini viermi, adesea unul sau doi, iar mulți nici nu apucă să devină adulți. Paradoxal, tocmai acest lucru face boala mai greu de recunoscut și, în anumite privințe, mai periculoasă. Reacția inflamatorie din plămâni la sosirea larvelor produce ceea ce se numește boala respiratorie asociată dirofilariozei, cu tuse, respirație grea și crize care seamănă foarte bine cu astmul felin. Multe pisici sunt tratate ani de zile pentru astm, fără ca nimeni să caute cauza parazitară.

A doua particularitate este că moartea unui singur vierme adult poate declanșa o reacție pulmonară severă, uneori fatală, fără niciun semn prealabil. La pisici, moartea subită este o formă de manifestare a bolii.

A treia ține de diagnostic. Testele de antigen, care la câine funcționează bine, ratează frecvent infestările feline, pentru că sunt puțini viermi și pentru că antigenul provine în principal de la femelele adulte. Ghidurile actualizate recomandă combinarea testului de antigen cu cel de anticorpi, iar testul de antigen efectuat pe ser tratat termic, procedeu care crește sensibilitatea la pisici.

Cea mai importantă diferență este însă la tratament. La pisici nu se administrează adulticid. Medicamentul folosit la câini este toxic pentru ele, iar uciderea bruscă a viermilor ar provoca exact reacția pulmonară pe care încercăm să o evităm. Abordarea este de susținere, cu corticosteroizi pentru inflamația pulmonară și monitorizare, în așteptarea morții naturale a viermilor, care durează doi până la patru ani. Practic, la pisici prevenția nu este o opțiune între altele, ci singura intervenție cu adevărat eficientă.

Cum se pune diagnosticul

La câine, testarea standard combină două lucruri: testul de antigen, care detectează prezența femelelor adulte, și examinarea sângelui pentru microfilarii.

Ambele sunt necesare, pentru că fiecare are punctele lui oarbe. Aproximativ 20% dintre câinii infestați nu au microfilarii circulante, deci un frotiu negativ nu exclude boala. În sens invers, la un procent mic de câini, între 5 și aproape 8% în studiile pe câini din adăposturi, antigenul este blocat de complexe imune și testul iese fals negativ, deși parazitul există.

Recomandarea este de testare anuală, la toți câinii de peste 7 luni, indiferent dacă au primit sau nu prevenție. Puii pot începe prevenția de la 8 săptămâni fără testare prealabilă, dar trebuie testați după ce depășesc vârsta de 7 luni. Un câine adult care nu a mai primit prevenție se testează înainte de a începe, pentru că administrarea unui produs preventiv unui câine cu microfilarii în sânge poate provoca o reacție.

Când testul iese pozitiv, urmează evaluarea gravității: radiografii toracice, ecografie cardiacă, analize de sânge și de urină. Stadializarea în patru clase, de la formă ușoară la sindromul de venă cavă, orientează prognosticul și monitorizarea.

Tratamentul la câine

Este lung, costisitor și cu o componentă pe care proprietarii o subestimează sistematic: repausul.

Protocolul recomandat astăzi începe cu doxiciclină, administrată timp de patru săptămâni. Nu este un antibiotic împotriva viermelui, ci împotriva unei bacterii care trăiește în interiorul lui, Wolbachia. Eliminarea ei slăbește parazitul și reduce mult inflamația produsă la moartea acestuia. În paralel se începe un produs preventiv lunar, care elimină larvele tinere.

Urmează adulticidul propriu-zis, melarsomina, în protocolul în trei doze: o injecție, apoi o pauză de cel puțin o lună, apoi două injecții în zile consecutive. Protocolul acesta elimină aproximativ 99% dintre viermii adulți, față de circa 90% în varianta mai veche, în două doze, și are mai puține complicații.

Partea cea mai grea vine după. Viermii morți se fragmentează și sunt transportați în plămâni, unde pot produce tromboembolism pulmonar. Semnele apar de obicei la șapte până la zece zile după injecție, dar pot apărea și după patru săptămâni. Din acest motiv, restricția de mișcare este obligatorie pe toată durata tratamentului și încă șase până la opt săptămâni după ultima injecție. Nu înseamnă plimbări scurte, ci plimbări în lesă, strict pentru necesități, fără alergat, fără joacă, fără scări. Un studiu clasic a arătat că un câine cu cincizeci de viermi ținut în repaus dezvoltă leziuni pulmonare mai mici decât unul cu paisprezece viermi lăsat să se miște moderat. Nivelul de activitate cântărește, practic, cât încărcătura parazitară.

Este de înțeles că trei luni de repaus într-un apartament, cu un câine tânăr și energic, sună imposibil. Dar aceasta este partea din tratament care decide cel mai mult rezultatul.

Prevenția, singura parte simplă

Se face cu lactone macrociclice, în formă de comprimate lunare sau de soluții spot-on, administrate lunar pe toată durata sezonului de transmitere. Pentru sudul Europei, recomandarea europeană este acoperirea din mai până la finalul lui noiembrie, iar în zonele hiperendemice se recomandă prevenție pe tot parcursul anului.

Produsul se dă lunar, la dată fixă, pentru că lucrează retroactiv, pe larvele din ultimele treizeci de zile. Prevenția nu se începe la un câine adult netestat și, în cazul câinilor care călătoresc în zone cu risc, protecția trebuie să înceapă înainte de plecare, nu la întoarcere.

Există și o variantă injectabilă. Moxidectină cu eliberare lentă, încapsulată în microsfere lipidice, administrată o singură dată pe an, în cabinet. Rezolvă exact punctul slab al schemei lunare: doza uitată. Pentru un câine care stă mult afară, la curte sau într-o zonă cu mulți țânțari, e adesea varianta mai sigură, tocmai pentru că nu depinde de memoria nimănui.

Aici apare și o confuzie frecventă. Fiind o injecție făcută o dată pe an, mulți proprietari îi spun „vaccinul de dirofilarioză”. Nu este un vaccin. Un vaccin antrenează sistemul imunitar, iar împotriva dirofilariozei nu există așa ceva nicăieri în lume, deși se lucrează la unul. Injecția anuală rămâne un antiparazitar, doar că eliberat lent, pe parcursul a douăsprezece luni.

Produsele care resping țânțarii, pe bază de piretroizi de sinteză, adaugă un strat suplimentar de protecție și sunt utile mai ales în zonele cu multe insecte, dar nu înlocuiesc lactonele macrociclice.

Un calcul pe care îl facem des în cabinet, cu proprietarii care ezită: costul prevenției pentru un sezon întreg este de câteva ori mai mic decât costul unui singur ciclu de tratament, iar tratamentul, oricât de bine ar merge, lasă în urmă artere pulmonare care nu revin niciodată complet la normal.

Întrebări frecvente

Cum se ia dirofilarioza? Exclusiv prin înțepătura unui țânțar care a mușcat anterior un animal infestat. Nu există altă cale de transmitere.

Se transmite de la un câine la altul? Nu. Contactul direct, apa, hrana și obiectele comune nu transmit boala.

Se transmite la om? Nu direct de la câine, ci tot prin țânțar. Dirofilaria repens este specia implicată cel mai des în cazurile umane din Europa, de obicei sub formă de noduli subcutanați sau oculari. Un câine tratat și sub prevenție reduce riscul pentru toată zona în care trăiește.

Cât durează tratamentul? În jur de trei până la patru luni de la prima doză de doxiciclină până la finalul perioadei de repaus post-injecție.

Ce se întâmplă dacă sar o lună de prevenție? O doză sărită poate fi suficientă pentru instalarea unei infestări. Dacă s-a întâmplat, discuția cu medicul și testarea la momentul potrivit sunt varianta corectă, nu dublarea dozei următoare.

Trebuie și pisicile de apartament protejate? Țânțarii intră în case, iar la pisici nu există tratament curativ. Discuția merită purtată, mai ales dacă locuiești lângă apă sau într-o zonă cu multe insecte.

Distribuie:

Am deschis o nouă locație!

Primele 100 de consultații

SUNT GRATUITE

ALEXANDRIA

STRADA DUNĂRII 6, BLOC 588, PARTER